Vise si Magie

Vin sarbatorile... iar in perioada asta a anului toti, sau marea majoritate, se simtim altfel. Ne simtim mai liberi mai friciti. Sau cel putin asa ar trebui.Alti nu, eu de exemplu nu pot. Poate nu intrevad o sansa acum, dar sincer nu cred ca voi fi la fel de fericit ca alte dati de sarbatori pentru ca voi fi departe de persoana iubita. Ma consolez in schimb cu familia. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc. Nu despre mine. Ci despre ce ne face sa ne simtim asa in aceasta perioada. Acum credem, este unul din putinele momente ale anului in care vrem sa credem, si nu in Dumnezeu, de mult nu in Mos Craciun, ci in puterea viselor in magia sarbatorilor. Visam mult acum, la mai bine, la viitor, la fericire. De ce nu facem asta tot timpul? De ce numai in perioada asta ne lasam purtati de vise ca si cum am fi niste tanci ce zboara cu aripile magiei prin lumea viselor? Sa fie oare magia prezenta intre noi numai acum? Nu cred. Poate doar acum ne deschidem in fata ei cautando si primindo in inimile noastre. Ne-am modernizat si am uitat de ea. Acum avem nevoie de dovezi palpabile, stintifice, pentru a crede. Pentru a putea zbura trebuie sa inventam avioane sau trucuri ieftine de magician ambulant, iluzionist. Da cred ca mai degraba toata civilizatia asta ne-a facut sa ne dorim iluzii in loc de vise. Iluzii... ce cuvant urat... si cand te gandesti ca acum traim cu ele. Cu iluzia ca ne e mai bine asa. Chiar cu iluzia ca avem raspunsuri... raspunsuri la ce? Ce intrebari ne punem zi de zi ca sa avem nevoie de iluzii: "ce am sa fac maine?". Da! Avem in totdeauna iluzia ca stim raspunsul, de aceea ne facem planuri pentru a doua zi si uitam sa visam in noapte. Va spun: -Visati! si lumea va fi mai buna. Nu mai omorati visele din voi, visele dau vointa iar din vointa se ajunge la fapta. Iluziile sunt doar vise moarte ne implinite, iar ele sunt o boala ce ne afecteaza mintea si inima. Visati orice, oricand si lasati magia din voi sa va cuprinda in orice imprejurare. Nu lasati boala asta sa va cuprinda, nu cautati magia in lumi virtuale, ea e aici in noi. Daca aveti nevoie de dovezi stiintifice va spun ca se afla in acea parte a creierului pe care nu o folosim... si nu e pacat? Visati vise placute, in noapte sau in doi.

Viata inseamna... ce?

Astazi m-am lovit iar de o mentalitate ce nu am inteleso nici o data iar acum cativa ani, intalnita la unii din colegii si prietenii mei am crezut ca este doar teribilismul varstei. Sincer nu inteleg cum ei pot spune ca viata lor este faina daca au alchool si tigari iar unii vroiau si altele de fumat... Nu inteleg... Credeam ca fericirea in viata vine pe alte cai iar nu prin betii sau chefuri extreme. Cum sa imi fie viata frumoasa cand eu imi distrug organismul intr-o noapte de excese repetata la infinit zi de zi. Cat sa fie de important sa fii beat? Merita ca pentru cativa ani in care sa zicem ca organismul ar suporta asemenea excese sa imi fut restul vietii? Merita ca mai incolo sa zac prin spitale si sa devin o povara pentru prieteni si familie? Cum sa fie viata mea frumoasa cand in loc sa ofer persoanei ce o iubesc tot ce pot mai bun eu nu pot decat sa o rog sa nu uite sa dea spaga la doctori sa ma mai tina la aparate. Personal consider ca fericirea in viata iti este adusa de o familie fericita. Nici macar de bani. Pe aia ii faci...
Nu stiu nu mai inteleg nimic. Ca sa citez ce spuneau ei:"Daca tot am o viata (doar una), tre sa o traiesc din plin." iar traitul din plin la ei se rezuma la betii. Alchool pana nu mai incapea in ei. Urat, nu mai stiu ce sa cred. Ma uit la ei si observ cum scurta lor viata se scurteaza pe zi ce trece si se rezuma tot mai mult la betii. Betie dupa betie, chef dupa chef. Iar ei sunt din ce in ce mai slabi si mai palizi, mai obositi. Sa conteze mai mult clipa/noaptea de betie decat perioada/intreaga viata alaturi de cei dragi.... ?

Prin mocirla si noroaie...

Taman cum numai normal nu este pentru anotimpul acesta, ploua. Ploua mult iar strazile sunt pline de frunze putrezite si de noroi. Iar noi, bietii pietoni suferim.
Ca orice fiinta sociala simtim nevoia incredibila de a socializa si in realitate cu oameni adevarati, nu numai virtuali, compusi din avataruri si id-uri sau nic name-uri. Socializarea asta e mult mai grea... in primul rand trebiue sa iesi din casa. Adica sa scapi din cusca ce te proteja de ce era rau in jurul tau. Pe urma, trebuie neaparat sa cobori cateva trepte, fie ca stai la casa sau la bloc, si ultima etapa sa iesi in strada. Sa te imbaiezi in multimea de trecatori asemeni mult iubitului nostru prim tovaras central. In momentul in care am pus primul pas pe trotoar suntem in mocirla. Ne inconjoara si se lipeste de pantofii nostrii fara a isi mai da drumul, ci dimpotriva urca. Urca cu o crunta nesimtire fara ca noi sa mai putem face ceva. Intai pe blug cu cativa stropi timizi la spate apoi din ce in ce mai consistenta iti incercuieste fiecare picior si tot continua sa urce... sau, ne afundam noi? Nu ne dam seama si continuam sa ne deplasam prin ea ganditori si fara a baga de seama innaintarea ei, asta pana cand cu prima ocazie un alt cetatean mai dotat umpic iti atrage atentia ca esti prea pe marginea trotoarului, trimitandu-ti un val cat poate el de mare de mocirla, cat mai sus pe tine, ajutando sa isi vada linistita mai departe de urcarea ei. Atunci tu trezit la realitate, si tocmai cufundat la maxim in mocirla noastra, cea mai nou de toate zilele, te lasi cuprins de ea si purtat de valul trezirii incepi sa-ti exprimi cu aplomb sentimentele personale legate de defunctele lui rude si sa-i transmiti cele mai calduroase urari ce le mai ai prin pantaloni.
Abea atunci iti dai seama cat ai reusit sa te cufunzi in mocirla. Doar atunci iti dai seama ca este prezenta oriunde in jurul tau si in orice moment. Atunci iti dai seama ca te-ai obisnuit atat de mult cu ea incat nu ai mai putea fara. Cum sa nu multumesti domnului cu valul, care si el cuprins de aceeasi mocirla si chiar posedand din abundenta iti imparte si tie. Ai ajuns in punctul in care vezi ca in mocirla e bine. Te opresti; iar cum si noroiul are aceleasi proprietati ca orice alta substanta vascoasa te afunzi. Esti in mocirla pana peste cap si iti place. Ciudat, se pare ca fiintele cu care mai devreme iti doreai cu ardoare sa socializei nu se dovedesc a fi la fel de oameni cum pareau in avatarele lor pasnice de pe net. Sunt in noroi si le place, le place pentru ca atat de mult seamana cu bravul sacrificat de Craciun incat ca niste bune rude maii fac din cand in can prieteneste cate un mic schimb de organe. Si atunci... cu un ficat si doi rinichi porcini in noi... cum sa nu ne placa mocirla ce ne ingroase atat de frumos tenul...

Asa se schimba unii... sau “Sa poti muri singur de ras…”

Început atunci când nici însăși începutul nu-și putea da seama ca există, s-a stins ca și cum nu ar fi fost. Însa-și luarea-i ființă l-a ucis cu nemiloasă cruzime. Nu a putut rezista, n-avea puterea să reziste. Odată ieșit din cochilia lui, ce-i ținea loc până și de atmosferă, a fost sufocat de cei din jur, cu sau fără voia lor. Fiecare mișcare a lor îl durea și cu fiecare gest al lor murea încet, încet, țipând mut prin semne făcute în aer cu mâinile-i amputate. A ales să fugă înapoi, dar nici înapoi-ul nu-l mai primea. Înapoi-ul lui a dispărut, un nor făcut din visele copilăriei. De îndată ce prima privire spre el a străpuns durerea ce-l înconjura pe bietul omuleț, înapoi-ul s-a evaporat, lăsându-l al nimănui însuși nimeni-ului. Astfel, singur, încearcă să sublimeze și el cât mai repede, dar nu știa că asta nu se va întâmpla decât o dată cu moartea. Iar ea va veni mult, mult prea târziu.

Sa bloguim, sa bloguim... opinii si pareri

Azi dezbatand cu prieteni, despre prima mea postare pe blog observ ca, am uitat scopul principal al blogurilor: sa scriem sa vada lumea cat de frumos o putem face, sau cat de neinteles.Cel putin asta era una din pareri. A mea era, ca pur si simplu blogul iti ofera posibilitatea de a expune public unele ganduri ce tu le consideri a fi unice si demne de o aparitie publica. Altcineva, persoana ce "combate bine" considera ca, trebuie sa-ti tragi si oarece foloase intelectuale de pe urma blogurilor. Nu inteleg... ce as putea sa folosesc? Ce sa-mi insusesc... informatie gasesc oricand despre orice pe maretul internet. Eu, tot ce vreau sa atrag nu este nimic altceva decat opinii. Pareri personale si vise de noapte. Revolte interne si ganduri ce macina somnul.

Este sau nu... macar nevoie?

Acum cateva zile ma aflam la un prieten asteptand ceva; nu conteaza ce. El a adormit si eu am avut libertatea de a alege un film spre vizionare. Am ales din nu stiu ce curiozitate un documentar. Numele lui nu am sa-l fac public pentru ca eu unu nu vreau sa-i fac publicitate. Asa zisul documentar trata doua subiecte care pe cat de vechi sunt se mentin inca in actualitate: Religia/"Existenta lui Dumnezeu" si "9/11" sau inceputurile luptei cu terorismul. Momentan ma preocupa primul subiect: Dumnezeu.

Sincer va spun ma consideram ateu cumva. Aveam o parere a mea despre Dumnezeu, ce e El, cine, cum a aparut, etc. Poate nu erau nimic mai mult decat comvingeri de-o halba de bere in barul artistilor din Timisoara. Am avut cumva legaturi si trairi de ambele parti ale credintei. Am avut si raspunsuri de la el si am primit semne ale existentei lui dar am trait si ani de indelungata negare "stiintifica" a Lui. De curand ma hotarasem sa nu ma mai zbat neuronal pe subiectul asta si sa-mi stabilesc o relatie de acceptare si ignorare reciproca, cand documentarul "Z" ma loveste in plin moalele capului. Cu dovezi clare si cu argumente solide luau in ras credinta a cateva miliarde de oameni. Lucru dureros si lipsit de orice fel de bun simt. Trecand in prima faza peste aceasta grosolanie incepe sa ni-se explice ca defapt crestinismul pleaca de la zodiac ca si multe alte religii innaintea lui si ca seamana extraordinar de mult cu vechea religie egipteana. Lucru foarte logic dupa parerea mea, avand in vedere ca religia este defapt un fel de organizatie cu o organizare si reguli interne proprii si care a fost creeata de oameni. Oameni care la inceput erau evrei si care foarte multi ani au fost sclavii egiptenilor. WOWwwwww!!! Ce poate fi asa de anormal ca un sclav sa preia tipul de organizare al stapanului atunci cand scapa singur pe pustii. Mie unu imi pare foarte logic ca pe vremea aia fiecare sa aiba nevoie de ceva in care sa creada si care sa il organizeze social si spiritual: religia...... organizata si ea la randul ei cum altfel decat cum stiau ei mai bine, ca a egipteanului, ca doar na, daca sefu face asa si e bine, facem si noi. OK. Recunosc ca m-am hazardat si am vb cam mult necunoscand adevarurile istorice, si poate ca defapt egiptenii cuceritori au copiat organizarea religioasa a evreilor pentru simplul motiv ca era mai buna. Sincer la faza asta nu ma intereseaza cine pe cine a copiat ci numai simplul fapt ca: s-au copiat. Dar de aici si pana la a arunca cu noroi in miliarde de oameni si a sustine sus si tare ca: Dumnezeu nu exista e cale lunga... Pe mine unu acel documentar m-a facut sa gandesc si sa regandesc iar pe tema Religie/Dumnezeu. Iar spre surprinderea maea am descoperit ca neluand probele lor fara a le rumega umpic pendelete, documentarul "Z" nu a facut decat sa imi itareasca credinta in Dumnezeu asa cum e El, in maretia Lui si cu toate denumirile si reprezentarile ce le-am atasat sntimentelor si trairilor ce-L materializeaza in fiecare dintre noi.

Sincer stand si cugetand, ce rost are sa caut magia in jocuri cu elfi si orci sa sa astept panicat in camp-ul meu sa ma atace undead-ul cand sunt asaltat zilnic de sute de draci iar soldateii mei zburda in jurul meu ducand o batalie continua in care singurele resurse ce trebuiesc colectate sun cele sufletesti.