La Multi Ani!!!

Sarbatori fericite,
Craciun fericit, luminos cu mare bucurie in suflete si familie!
An nou mai usor si mai plin de bucurii!

Cel mai tare banc, post-campanie electorala:

Culmea prostiei:
Te culci presedinte, te trezesti prostanac.

News FotoBlog Underconstruction (F.B.U.)

N-am mai scris nimic de mult si-mi pare rau. Au trecut pe langa mine catreva subiecte faine. Asta e, in viata nu le poti avea pe toate, dar poti incerca sa le obtii. Incerc si eu, incepand de acum, sa ma avant in domeniul fotografiei artistice. Sper sa iasa ceva fain. Din momentul in care va fi gata, va aparea si un link pe blog. Pana atunci va urez: "Tot o fericire!" si multe multumiri lui John, care lasa vantul sa imi aduca si mie cateva faramituri de internet.

Poate m-am intors.....

Poate.... :((

Big cheef, no money
Big money, no cheef.
(mica descriere a societatii romanesti)

Instal for dummies

Install
Accept
Next
Next
Next
Next
Next
Next
Next
Next
Next
OK
Finish

Gupi joaca dupa cum vrea rechinul!

(ex?) BLOGGER de TIMISOARA

Incep, cu greu. Scriu postul asta pentru blogerii din Timisoara si mai ales pentru Tomata. Am publicat mai acum ceva timp, sub poza mea de pe blog cateva cumintele despre ce greu imi este sa plec de acolo. Si acum dupa mai bine de juma de an de cand am sters-o din Timisoara am momente in care inchid ochii si ma plimb iar prin Unirii, Operei sau 7oo si multe altele. Mi-e cam greu sa vin la intalnirile blogerilor de Timisoara cand eu imi petrec zilisoarele prin Ploiesti si Bucuresti. Sper la nitica intelegere. Daca ma veti exclude... (si probabil o veti face) e ok. Sper sa ma lasati sa va port in continuare bannerul, ar fi o onoare. Daca nici asta nu voi putea, ma voi resemna doar cu ideea ca am fost candva unu dintre voi. Iar ca inca membru, am o ultima propunere,sa face-ti un cerculet si pentru prieteni. ceva de genul: Blogger de Timisoara & Friends. Cum credeti. Eu ma gandesc ca poate mai sunt si altii in situatia mea sau pur si simplu altii ce vor sa ni/vi se alature. Va multumes pentru onoare ce mi-ati acordat-o de a fi fost candva un Blogger de Timisoara.

Sunt un om vesel...

Sunt un om vesel si fac glume mereu.
Lumea, nu le intelege.
Si ma cred probabil trist.
Uneori nici eu nu le inteleg...

Intrebare:

Ce specializare trebuie sa am ca sa pot fi un om normal?

Zambetul de supermarket

Posac, intr-una din zilele astea, ma impinge nevoia sa fac o vizita la un vecin supermarket.Nu as fi crezut niciodata ca un simplu "shopping-sesion" la supermarchetu' de cartier imi vaschimba ziua. Si unde anume, tocmai la raionul cu vitrine frigorifice. Acolo, asezat, specialpentru mine parca, un frumos fund de dama, trona deasupra pachetelelor cu ficat congelat. Nustiu cat sau ce inseamna pentru voi asta. Dar mie mi-a facut o jumatate de zi daca nu fericita,macar mi-a incarcat bateriile pentru motorasele ce trag in sus de colturile gurii mele. Multumesc Billa Ploiesti!

Moda in Arta sau Artistii in Moda

Eram in curte la U.N.A. si zaceam acolo pe bancuta circular centrala din curte si analizam. Cautam sa vad moda, trendul, noul look al artistului modern. Nada! Ce vedeam acolo nu era cu mult diferit. No attitude, no mode, no life stile. Ce se vede pe strada se vede si acolo. De la secretare si muncitori... la designeri si sculptori aceeasi treba. Si atunci ma intreb, oarecum, consider eu indreptatit, daca moda ii imbraca pe artisti. Nu inteleg... ei, adica ma rog, noi, suntem creativi nu? Atunci noi ar trebui sa influentam si sa creem moda. Sa ii facem un vant... spre bun gust, sau spre altceva diferit. Na... mama masii. M-a ma enervat si o dixtrusa acuma... ma opresc si continuii alta dat. Ciao!

?...

Ma plimb iar prin aglomeratul Bucuresti. Desi merg pe trotuar, ma simt inghesuit de masini. Ma simt atacat de ele. Toate indreptate cu botul inspre mine si tinandu-ma lipit de zid. Nu stiu ce e cu mine sau ce sunt. Ma fac sa ma simt o alta masina din miile de pe trotuar, strecurandu-se agil prin viata marelui oras.

"Hellcome back!!!"

Timpuri noi, vacante duse.... persoane vechi, pretentii noi... si-o lume intreaga mai ciudata. "Hellcome back!!!"

Vacanta placuta... :)

Pregatiri, de vacanta sau nu

Unii din voi se pregatesc de vacanta, altii nu se pregatesc deloc. Ma pregatesc si eu sa va urez o "vacanta placuta si la revedere". Doar ma pregatesc. Ma pregatesc sa fac parte din ambele categorii. Ma pregatesc de vacanta, pentru ca plec intr-un loc minunat, din pacate nu e Jamaica, dar e Sucevita. Ma pregatesc insa in acelasi timp si de munca, pentru ca voi merge acolo sa lucrez. Va fi o vara lunga si grea. Dar macar va fi placuta. Sper sa ne

revedem la toamna cu mai multe de spus, intr-o Romanie mai fericita, mai bogata cultural si spiritual. Mai trezita la realitate la "crudul adevar". Cu respact Jah bless!

Old memories are turning back, old times are not...

Aseara am fost pentru poate ultima data pe Calea Bogdanestilor. Drumul pe care 2 ani de zile l-am batut neincetat. Incepand din Balta Verde une imi aveam caminul, trecand pe langa non-stop-ul de la colt, apoi prin parculetul in care nu stiu daca am stat vre-o data, mergand spre Piata 700, acolo unde in INCA am organizat cam acum un an, daca nu mai bine Reggae Night-ul. Acest drum batut de mii de ori, ma duce in orice sens as merge spre amintiri ce le voi lasa in urma. Pe de-o parte Caminul din Balta, caruia ii mai spuneam si Hotel Cismigiu, unde am descoperit adevaratul reggae si unde mi-am facut primii prieteni. Si pe de alta parte 700-le si P-taUnirii, plina de amintiri si ea. Acolo unde Papilion/Papi (barul artistilor) imi aminteste de multi altii. Piata Libertatii nici ea, nu ma lasa sa uit noptile in care ma plimbam cu cate o plescovita sarbeasca in mana alaturi de Aniela. Vremuri vechi de anul 1. Imi aduc pe urma aminte de alte persoane, Otilia, prima mea iubita din Timi, Cristina, Mili, Diana, Anca, Andreea Carasan, Adela, Iolanda. Eh, si baietii... trupa de soc din anul intaii cu Octav, cu Zoli, Stefano, apoi Nichii care nu scapa ocazia sa ma enerveze si Fratii Oprea, Giorgica. Imi mai amintesc de cei din camera de Arte, Florin, Adi, de la ei imi zboara gandul la Arpad. Pe urma vine ceata din anul 2, din camera 307, Andi, Iliuta, Cristi si Dragos de langa camera noastra, Adriana. Ce vremuri... Au trecut, am sa le las cu greu in urma si poate candva, din pacate, am sa le uit. Asa cum am uitat deja ,macar sa le mentionez, numele atator altora...

Suflet in berna...

Nu stiu cum sa incep, dar stiu ce vreau sa spun. Nu stiu de ce imi fac publice gandurile, dar o fac ca si o carte deschisa de un cititor oarecare. Vreau sa trg un semnal de alarma si sa atrag atentia asupra binelui si raului. O samanta rea plantata in campul tau, il va distruge incet incet pe tot. Te vei trezi la un moment dat, inconjurat de rau si atunci nu vei mai avea ce sa faci. Cam in acest fel se mai "trece" o perioada din viata mea. Inca una ce o voi sterge cu buretul, renascand in alt loc ca pasarea Phoenix. Ma intreb cate vieti mi-au mai ramas si de cate ori mai pot tre ce cu buretu' peste mine. Va mai intreb: Ati tinut vre-o data inmana o insecta ce nu vroiati sa o raniti, desi ea saraca speriata va musca? Asa suntem noi oamenii in palma Celui Mare. Muscam, desi nu ne vrea raul. Si cu toate aste el nu ne striveste si nici nu ne arunca in iarba. Ne tine in continuare in palma Lui. Va salut, mai vorbim!

Cu respect va salut...

Va salut asa ca pentru una din ultimele dati in care va mai salut din Timisoara. Imi mut sediul. Intr-o luna. Unde? Pentru cei ce stiu deja, sa ramana stiut. Pentru ceilalti... surpriza. Dar nu despre asta m-am apucat sa scriu eu in noaptea asta. Nu! Ci, despre faptul ca am avut o stare ciudata, inexplicabila si nemai intalnita de mine pana acum.
Vroiam sa evadez din camera de camin. Sa fug de-aici cu 200 Km/H, mancand pamantul. Poate din cauza tensiunilor acumulate in camera, poate din cauza linistei mormantale... Habar nu am. Una peste alta si o pofta extrema de o bere a pus stapanire pe mine. Au fost ceva prieteni ce m-au chemat pe la ei, la "un pet de vorbe". Dar nu m-am dus. Vroiam aier, vroiam libertate. Am inchis compul si am plecat fara sa spun macar un sal, sau un brb, la revedere eventual, celor cu care vorbeam pe mess. Mi-am luat portofelul si telefoanele si am zbughit-o. Nu prea departe ci in fata caminului la sosea, acolo unde uitasem ca se afla o mica terasa de cartier. Imi iau un Stejar, fiei reclama usoara, ca de cand e pilsner si nu prea se mai gaseste strong si nu mai are acelasi gust. Ma asez singurel relax insfarsit la o masa. In jurul meu, numai batranei ce vorbeau, tipic, despre fotbal si pescuit. Cea mai tare faza e ca unu din ei se chinuia sa puna o cana din aceea ce incalzeste apa, in suportul ei. Problema lui era ca tinea suportul invers si numai de intrat nu intra. Oricat de tare batea el cu pumnul. Cerea omul ajutor la simaptriotii de masa, dar ei stiau doar constructii si spuneau ca nu se pricep la asa ceva. Asta a fost partea hazlie, nimic mai mult, nimic mai profund. Pana la urma i-am aratat cum sa faca cu cana si mi-a promis o bere data viitoare cand ne intalnim.
Intors la camin, ma intrbam de unde aceasta pofta de a iesi? Din cauza ca plec din Timisora? Din cauza tensiunilor din camer? sau poate a celor patru pereti in care stau aproape vesnic inchis? Sa fie oare faptul ca m-am invatat sa ies mereu macar la o plimbare de cinci minute, si azi vroiam mai mult... Nu stiu. Important este ca am trait aceasta stare si am dus-o la indeplinire. Va salut cu respect, timisoreni, prieteni sau nu.

Pentru ca nimeni nu o spune mai bine ca el.

Il las pe omu' asta sa zica el, pentru ca o face cel mai bine, ce si cum sta treaba cu reggae-le.

Pe Baricade Mereu,.. cu Ea

Intr-o noapte tarzie de scris la licenta, intr-o scurta pauza de-o pipa si-un conquitz, descoper pe neasteptate ca sant ultimul care mai sta in picioare. Nu e vorba de ora aici, si colegul meu de camera trudea cu greu in fata altui monitor. E vorba de blog... intre prietenii mei cu atitudine revolutionara, nimic nou pe fronturile lor. Doar unu. Ciufulici, e trista rau. Si mi-se rupe sufletul cand stiu ce draga imi este si ii sunt departe. O vorba buna, o iesire la un "cico", macar i-ar mai fi luat poate gandul de la ale ei probleme.Ca nu le pot eu rezolva. Hmmm... eu care nu mai am 5 minute sa vorbesc pe nemuritorul messenger cu prietena mea, am pretentii sa mai ajut si pe altu. Ciudat... dar pe dreptelea... pentru ca vad ca al meu Ciufulici sufera acolo unde eu o duc cel mai bine. Acolo unde orice-as face, increderea mea ramane neclintita si inima sigura... sigura de-a mea. Si-i multumesc lui ea.

Traim, sau facem puzzle...

Intr-o “sesiune de bere” fiind cu un prieten am primit de la el o idee foarte interesanta ce mi-a atras in mod deosebit atentia. Viata-puzzle. Fiecare eveniment, fiecare zi, fiecare dorinta, sunt piese din marele puzzle infinit numit viata. De ce infinit?... pentru ca nu reusim sa il terminam niciodata. Murim, tragic, dar toti murim la un moment dat, si chiar si atunci… puzzle-ul nostru nu e gata. Ce-i frumos la el este faptul ca nu primim toate piesele o data. Nu, poate ar fi fost prea usor. Le primim pe rand, una cate una si le asezam cum stim mai bine. De multe ori gresim, alte dati nu le acordam importanta necesara si le pierdem. Ne dam seama mai tarziu cat de valoroase erau… s-au dus…
Idee si poza: Anton Octavian.

... inexplicabil...

De plictiseala de sear' imi consumam si eu timpii alocati propriei vieti, umbland pe tot felul de site-uri. Nu m-am gandit nici odata ca as putea sa vad asa ceva. Un fat, "da mana" cu chirurgul ce ii opereaza mama. Vazutul ca vazutul, dar sa mai fie si real... si totusi asa pare:

"Cel mai important moment din istoria medicinei. Acesta este cel mai fantastic moment vazut vreodata in timpul unei operatii de coloana efectuata pe un fat, aflat in uterul mamei in a 23 -a saptamana. Operatia a fost efectuata in clinica de chirurgie a Universitatii Vanderbilt din orasul Nashville, Tenesse, Copilasul si-a ridicat mana din uterul mamei si a prins degetul medicului. Manuta care a cucerit intraga lume, este al lui Samuel Alexander, care s-a nascut la 28 decembrie 1999. Daca ne gandim, ne dam seama cat de vulnerabila este viata unui om. Medicii au fost siguri ca fatul nu ar fi supravietuit in afara uterului, de aceea au decis sa-l opereze in interiorul uterului. Dupa operatie fatul a fost lasat in uterul care a fost inchis la loc, astfel incat fatul sa se dezvolte in conditii normale. Este considerat cel mai important eveniment din domeniul medicinii. Samuel este cel mai tanar pacient care a fost supus unor astfel de operatii. Probabil Samuel Alexander Arms intr-o zi va avea posibilitatea sa-i stranga mana doctorului Brunner, de data asta in afara uterului mamei. (Extras din filmul serial Dr. House, difuzat pe AXN)."

Secventa din film care reproduce intamplarea reala se afla la baza blogului.

Un raspuns, in liniste...

Apar la un moment dat in viata momente in care ai de facut alegeri. Momente in care nu stii unde pui pasul urmator. De obicei sunt urmate de evenimente importante, majore (de care si sunt cauzate dealtfel)... Baiul e ca cei din jurul tau tot vor sa discute despre aceste "probleme" ale tale. Nimic deosebit, discuti o data, de doua ori si ti-se pune pata si nu mai vrei. Mai ales ca problemele tale sunt aceleasi de 'spe timp, iar pe langa asta ajungi sa vb numai despre ele, incat capata proportii monstruase. Sunt persoane foarte bine intentionate, nu zic nu. Persoane poate chiar foarte apropiate, de obicei doar lor le pasa cu adevarat de tine si de situatia ta, dar care in loc sa lase apele sa se linisteasca, cum poate ar fi mai bine pentru tine, si pacla ce nu iti da voie sa iti pui viata, prioritatile, in ordine, sa se decanteze linistita si sa lase timpul sa faca limpede situatia, agita apele. Tocmai prin sacaieli repetate, taman in momentul in care crezi ca iti e mai bine si viata e mai senina. Poti fi considerat atunci indiferent, foarte posibil. E al deaq' de usor sa judeci din afara. Dar daca tu vrei liniste?... De ce sa se faca zgomot? De ce nu se accepta hotararea ta, de catre cei din jur? De ce tre' ei sa trezeasca mereu sentimente, spaime de care insfarsit ai uitat?

SIMBOLURILE MUNCII

"Noile simboluri ale muncii sunt inghetata si porumbelul:
Cine nu linge, zboara!"
(preluare de la: Ciufulici )

Tipic, Made in Ro.

Ma uit in zare, trag aier adanc in piept... si imi zic:
- Nu-i e bine vacii noastre. Vine tata din targ cu pielea ei pe bat.
Mai stau umpic si zambesc usor in coltul gurii.
- Da las' ca nici capritei vecinului nu-i e mai bine.

O ploaie ciudata

Am fost si eu ieri la facultate... Nimic deosebit, pana aici. Multi oameni se trezesc dimineata si pleaca pe unde au treaba. Ok intr-adevar. Nu zic ca nu ar fi asa, Doamne fereste. Numai ca eu am observat ceva. In Timisoara, nu stiu daca si voi ati observat, dar ploua ciudat. Cum? Stati sa va explic... Bun, intai si intai am vazut ca ploua. Si am zis ca pot combate ploaia cu o umbrela. Dar nu frate.O umbrela nu a fost de ajuns. In mod normal ploua de sus, de la Jah spre noi, in jos pe pamant. In mod normal. Ce s-a intamplat ieri... e peste puterile mele de intelegere.E anormal. Ploaia batea pe orizontala. Umbrela aproape ca o aveam degeaba, pentru ca ieri ploaia batea dinspre masini spre mine. Nici o singura masina nu a scapat ocazia de a ma scuipa cu apa amestecata cu praf, direct de sub rotile ei. Sincer nici nu stiou cui sa multumesc pentru balaceala de ieri... Soferilor, care nu puteau ocoli baltoacele, sau frana macar umpic, stiti, culmea ieri de dimineata s-au grabit mai mult ca niciodata. Primariei, care praseste gropile pe soselele comunale, iar pe cele mai mari le plaseaza strategic la intersectii si in fata trecerilor de pietoni, sau ploii, care nesimtita din fire a umplut gropile cu apa si s-a intins in fata autoturismelor grabite.

Poate cea mai frumoasa "Prima Doamna" a vreunui stat - Carla Bruni Tedeschi

Nu stiu de ce dar ceva nu imi e ok in toata povestea asta. Da frate, Carla Bruni... prima doamna a Frantei fost top model si catareata. Apare nud sau in tot soiul de posturi ciudate in multe poze pe internet. Imi pare cumva logic, avand in vedere fostele ei ocupatii. Este o chestie logica sa apara poze in posturi provocatoare, senzuale, mai golasa sau mai imbracata, dar nici chiar asa. De ce toata lumea se leaga de ea pin aceste chestii? De ce nu e lasata in pace? E ceva rau ca presedintelui Frantei, domnului, Nicolas Sarkozy, ii plac femeile frumoase. Nu prea cred, mai degraba, si sincer va spun, ma bucur ca omu' are gusturi. Nu e nimic rau in a iti place o femeie frumoasa. Eu unu mi-as fi facut mult mai multe probleme daca i-ar fi placut un barbat, oricat de frumos ar fi fost acesta. Asa ca francezii sa se mandreasca cu a lor prima doamna si sa fie fericiti ca nu arata precum Regina Mama a (intregii) Marii Britanii. Inca un capitol la care i-au depasit pe englezi.

Forever Loving Jah, forever loving Robert Nesta Marley

Nu am de adaugat decat 3 cuvinte,

care de altfel sunt si lincuri ce va ofera mai multe explicatii:

-Reggae

-Rastafarianism

-Robert Nesta (Bob) Marley (February 6, 1945 – May 11, 1981)

Un geniu isi ia ramas bun...

Gabriel Garcia Marquez s-a retras din viata publica din motive de sanatate: cancer limfatic. Acum, se pare ca boala s-a agravat din ce in ce mai mult. A trimis o scrisoare de ramas bun prietenilor, cititorilor si admiratorilor lui, si datorita Internetului acum este difuzata.

"Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic. As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica. As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al luiVan Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor...

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc" si nu mi-as asuma, in modprostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata nu te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui "imi pare rau","iarta-ma","te rog"si toatecuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine."

Acestea au fost spusele lui asa cum le-am primit si eu pe mail de curand. Se vede ca apartin unui om care e pe punctul de a trece "dincolo" dar poate tocmai dasta ar trebui sa luam aminte la ele.

Despre cine este Gabriel José de la Concordia García Márquez (pe numele lui complet) aflati mai multe de pe Wikipedia facand clic pe titlul acestui articol.

Singuratate, nepretuita...

Multe persoane se vaita ca sunt singure si ca sunt triste din cauza asta. Nu vad motivul. Eu le-as spune sa se bucure, sa inteleaga singuratatea, asa cum am facut si eu la vremea mea si sa nu fuga de ea, pentru ca ea, singuratatea, sunt ei. Atunci cand spui ca esti singur, esti tu cu tine. De ce fugim? De cine fugim? Sa fugim cumva de noi? Oare faptul ca "suntem" doi, ne scapa de a fi unul? Eu consider ca in momentul in care poti sa fii doi, apare si persoana ce te completeaza. Prin acceptarea singuratatii, cand reusesti sa iti cunosti "lipsurile", atunci vei reusi mult mai usor sa iti gasesti mai "corect" persoana ce ar trebui sa te completeze, pentru ca stii ce iti lipseste, si stii ce are ea de daruit. Asa am patit de fiecare data cand am ramas singur. Am priceput greu ce e cu singuratatea si cu ce "se mananca". Sau mai bine zis ce tre' sa fac cu ea. Dar am inteles, esti liber. Esti in sfarsit tu cu tine fara sa raspuzi in fata altcuiva de actiunile tale, fara sa conteze ca ai baut o berula in plus cu baietii sau ca ai trecut pe acasa doar o ora intr-o saptamana. Esti tu, zburand printre intamplarile zilnice, esti tu mai usor, scapat din "claustrofobia" a doi intr-unu. Bucurati-va de voi, inainte de a va bucura de celalalt. Cunosteti-va pe voi, pentru a il putea cunoaste mai bine pe cel de langa voi. Singuratatea va da ocazia asta. Voi cei singuri, profitati, si fiti fericiti, zambiti si zburdati sub soare. Voi ceilalti, nu uitati sa va intoarce-ti cu o floare, macar, daca ati scapat la o bere in plus cu baietii. Iara voi toti, fete si baieti "impreuna" macar un sms cu un simplu:"te iubesc!" transmis din cand in cand, sa stiti ca face mult. Aveti grija de voi, de ai vostrii si zburdati intr-unu sau doi, va spun zburdati ca soarele e cald. Ciaules, si-om mai scrie...

no comment...

O taraba cu suveniruri,"hand-made"-uri, chestii unicat.
Un ,,strain" se apropie insotit de un roman, cred. ,,Strainul" se uita si mirat intreaba:
"- What it means "hand-made"? "
Cealalta persoana ii raspunde in romaneste:
"- Facut de mana!"

Teleleu, pe inserat sau mai tarziu

Si din cand in cand mai bate si vantul! Aham. Nu stiu de ce dar bate. Asta crede probabil ca asa ma poate opri sa ies din casa. Ha! S-o crada el pe asta. Nimic nu e mai placut decat sa iesi seara, asta ca sa nu zic chiar noaptea, pe ulitele orasului in care te afli, fie ca e Timisoara sau a noastra mandra capitala Bucuresti, ori oricare altul. Important e sa iesi, sa vezi pulsul slab al unui oras adormit si racit. Al unui oras ce atunci ti-se dezvaluie mai mult, cand nu il strabati cu masina sau pe jos in viteza. Ci «cruzaresti, la viteza intai a autopingelei» personale, cum imi place sa spun, marca «Pejos», cum ar spune altii. Atunci vezi, desi in intuneric, ceea ce nu ai vazut poate ani intregi. Atunci tot ce in timpul zilei a stat ascuns in bezna cotidianului si a grabei, acum noaptea iese in lumina placut racoroasa, a calmului interior.

Pentru ca ea e aleasa....

Pentru ca ea e aleasa si azi e dragobetele, ii spun un mare si sincer:
"TE IUBESC !"



Acest clip nu a fost creat special pentru publicare, postarea lui aici a fost facuta cu ocazia zilei de dragobete.

Fenomene si minuni, razboaie proprii...

Ajungi cate o data sa te indragostesti...De cele mai multe ori de o persoana, alte ori de ceva anume. De obicei, de ceva la care nu credeai ca vei ajunge vre-odata, sau care nici nu constientizai, pana atunci, ca ar exista. Cum spune un prieten mai vechi, "patesti". Eu am suferit ambele dragosti... Mai intai persoana, dupa care a venit restaurarea.... Nu as fi crezut, nu m-as fi gandit in viata vietisoarelor mele ca eu, unu ce nu ma mai vedeam nimic altceva decat designer, sa ajung sa vreau restaurare pana in varful firului de par. Stau cate-o data, cand reusesc sa ma mai deslipesc de mine, si ma gandesc: ce? si/sau de ce?, de ce imi place restaurarea? Sa fie din cauza persoanei? N-as crede, au mai fost si alte persoane innainte... nu la fel de mult iubite ce-i drept, dar nici una nu m-a atras atat de mult pe domeniul ei. Nici macar arhitectura, impreuna cu care visam cand eram mai micut. Nope, nimic, nada. Si atunci vazand acestea, restaurarea se expune golasa in fata mea, ca un venus senzual intr-o lumina palida, ce abea izbuteste sa o lumineze prin propriai lumina, in intunericul cu care a reusit sa eclipseze totul in jurul ei. O vad, o percep asa simpla cum e ea. Cu migala si devotamentul si grija absoluta si poate de multe ori exagerata ce ti-o cere. Cu frumusetea oferita, mie unu pana acum, de verile petrecute in manastiri, acolo unde timpul nu curge decat pentru tine, batandu-te totusi dintr-o data pe umar, la sfarsit de toamna ca tre' sa te intorci la facultate. In momentul ala... se crapa cerul. Si cum faceau si ai nostrii strabuni dacii, ma tem. Ei trageau cu sageti spre cer, mie unu nu imi ramane decat sa scuip speriat in san si sa soptesc printre dinti un: "Doamne-ajuta" in care eu unul nuprea mai cred, si sa ma intorc la acelasi razboi crunt din inima "democratiei romane" Timisoara.

Ma pierd...

In cele mai multe din zilele mele, cele numarate, sau nu, ajung sa ma pierd prin lumile virtuale ore intregi, uitand de mine, amintindu-mi dabea pe seara si de nevoile mele fizice, precum foamea. Abea atunci ajung sa parasesc camera de camin si asta numai pana jos, la magazin.Unde in afar de o paine si un instant imi mai iau cate-o data si un stejarut. Nu-i mare pauza caci imediat ajuns sus, imi reintru in atributia de manuitor de tastatura si mouse.Nu mai am nimic altceva, nu mai fac nimic altceva. Sunt doar eu si Q-Bo(compul) al meu.Doar noi doi in intunericul deplin din camera, in care doar el imi lumineaza viata. El imi e cel mai apropiat, el si doar el ma apropie mai nou de iubita de prieteni de lume. El e singurul care ma stie cu adevarat, el si numai el. Intr-o seara chiar am iesit cu el la o bere. Poate nu credeti dar e adevarat. A fost fain. Nu am stat mult... berea s-a dus repede.Am ciocnit una si am trecut la ale noastre.Eu ii ziceam ce vreau, el punea pe ecran sa vad si eu... colaboram foarte bine si imi place ca gandim ca unu.Normal, doar eu gandesc aici, sau mai bine zis sper ca macar eu mai gandesc aici. No, nu vreau sa va mai tin asa ca dupa un larevedere ies d-aici cu un ESC.

Mancatorii de vieti/Viata de dincolo

Sa va trag un Sal, ca asa se zice pe mess, dupa care trec repede la subiect : Cum iti merge frate?Raspunsul pe care il astepti in mod normal, ar fi :"Bine" ,sau : uite fac nus'ce... , nicidecum sa sune cam asa: "Am upgradat skillurile si levelul la 20", sau mai nou : (chiar si eu am zis-o), am reusit sa ridc zidul pe level 20 si vreau sa imi ridic si cladirea principala". La faza asta mi-a sclipit monitorul de mi-a crapat mintea si brusc, lumina patrunde pana in cele mai tenebroase locase ale micutului meu microcip de 250 rami pe care cu mandrie il numesc rasnita. Pai cum frate, asta fac eu? Doar asta? Caut cu disperare un alt raspuns : …….si, nimic !.... macar am iesit sa beau?!... Nu, nimic ! De citit?... Nu !... ba, da, dar asta pe tren cand ma intorceam in Timisoara... Hai mai, chiar nu mai facusi nimic? Ba da! In sfarsit gasesc maretul raspuns : am reusit sa inchei cateva aliante si sa aduc inca 3 membri noi in trib. Nu-i bine! Si asta e tot din joc !... Si stau si cuget, si imi recapitulez ultimele zile din viata. Nu gasesc decat dusuri, mancat in fata compului, mers la facultate si jocul... nimic altceva, de parca toata viata mea s-a mutat dincolo. UAUUUUUuuuuuu, am o viata dincolo. !!!!!!... dincolo de sticla rece si neprimitoare suntem in sfarsit mari! Suntem aceia care conduc regate si carmuim peste popoare din cele mai diverse. Frustratii vietii reale se ascund in spatele unor pseudonime si titulaturi pompoase, atacand tot ce le iese in cale si distrugand tot in jur. Stau si ma intreb ce se alege de noi... uitam ca existam in realitate in fata sticlei si trecem concentrati prin ea privind ale noastre MAI FAINE reprezentari grafice, MAI MARETE si MAI DEMNE, oare ?, decat noi pentru visele altora? Dar cu visele noaste? Cu noi ce se intampla? Preferam sa traim intr-o lume virtuala, sa ne cumparam masini vitruale, fara a le putea conduce, sa avem vile virtuale care sa nu ne apere nici de vant, daramite de ploaie sau frigul real. De ce nu putem lupta la fel de bine si in viata reala pentru aceleasi idealuri? Sa fie oare faptul ca o poti lua mereu de la capat fara sa fii afectat de un sfarsit real de orice fel ?! Aici avem reincarnarea !... Nu vreti sa o testati?
Viata reala e cel mai la indemana joc,... e cel mai frumos,... nu tre' sa stai sa dai refresh-uri sau sa te loghezi,... nu iti tre cine stie ce nava spatiala, ci doar o rasnita ca a mea de 250... Treziti-va gameri, pana nu ramaneti conectati definitiv,... pana nu va treziti fara prieteni sau rude, familie !!! Jocurile ne fura! Viata noastra e furata de un spatiu realizat grafic in 2D sau 3D in 17, 19 sau 21 de inci lcd sau realflat.Va salut iar cu respect si am plecat la joc!!!..

Manelowar Error in loading.

Imi cer scuze persoanelor care s-au simtit jignite si in special prietenilor si cunoscutilor. Mentionez ca nu am vrut sa jignesc indivizi, ci am vrut sa atrag atentia asupra a doua probleme tipic romanesti legate cumva intre ele. Genul de zgomote numit manele si rromi de la periferiile oraselor italiene. Pe mine unu ma deranjeaza si ingrijoreaza in acelasi timp aceste probleme si mi-am expus o parere personala, exercitandu-mi dreptul constitutional la libera exprimare.

Manelowar Reloading: 20% in progress...

Am fost provocat sa ma iau de manelisti si o fac cumva cu parere de rau. Sunt si ei "oameni"(sper sa nu ma insel), de obicei buni la suflet, ca orice molcom cu mintea. Sunt slabuti rau, cu capul, dar stiu sa dea bine ca doar na "pumni lor minte nu are" si cum ar putea fi altfel cand sunt reprezentati de "almanahe-isti". Din cate stiu eu un reprezentant al cuiva, un idol, pana la urama, ar trebuii sa fie cu ceva clase peste tine din punct de vedere cultural. Iar cand acesti videnieni, sunt depasiti in acest lugubru, pentru ei, domeniu al culturi de catre tancii de clasa a 4-a, nu ma pot descarca la maxim pe ei pentru ca stiu ca nu ar intelege mesajul meu si deci tot elita, care stie ca maneaua e de kk ar primii mesajul. Cu alte cuvinte pierdere de timp pe un subiect batut si rasexplicat de zeci de oameni de cultura, ei tot nu vor intelege. Lor le plac zgomotele acelea sub-primitive, sa-i lasam deci, linistiti in stolurile lor din imprejurimile Romei si de pe tot cuprinsul tarii, dar sa-i incercuim cu gard electric de sarma ghimpata, ne semnalizat corespunzator. Asta ca nu cumva sa scape in lume si sa mai aduca cinestie ce scandal international, sau sa atraga pana la urma vre-o clauza de selfgardare asupra micutei si pitorestii noastre tarisoare, care si asa a intrat cu greu in mareata Uniune Europeana.


Un mic exemplu din a lor subcultura de dinainte de descoperirea pesterii ca adapost(perioada in care se mai afla inca): http://youtube.com/watch?v=-Lef2Ollx0g

Manelowar

As vrea sa zic ceva de muzici... dar ma abtin... mi-e frica ca am sa ajung la manele si tare mi-e ca la ce am sa zic, mai bine de 70% din populatia tarii asteia imi va sari in cap. Cand am sa ma leg de zgomotul asta infect de subcultura, ascultat de cei ce au in loc de rude un stol, sau se simt mai bine reprezentati de cititorii de almanahe, ce isi bat joc de imaginea Romaniei prin corturile de la periferiile Romei.

Încotro?

Cica incepem un nou an, 2008. Si poate la fel ca si mine ne manifestam fata de el la fel ca si mine ce si multi altii in fata unei coli albe de hartie. Ne e frica sa o atingem, ne e mila pentru ca stim ca odata cu primul punct de grafit de pe suprafata ei albul pur va disparea, va fi murdara. Va fi un second hand bun de aruncat. Totul depinde de cum vom continua 'murdaria' dupa acel punct. Sunt altii care deabea asteapta sa se balaceasca in culori pe suprafata ei, sa zburde intre ridmuri si contraste. Dar eu nu. Mie mi-e teama de noul an mai mult de cat mi-a fost de anul trecut si poate mai putin ca de viitorul. Am alte teluri, si m-am schimbat mult, prea mult. Mi-e dor de vechi, de trecut. Ma sperie viitorul. Sunt singur in fata totului cu care trebuie sa lupt, prin care trebuie sa trec ca printr-o cursa cu obstacole ce ma duce la alt finish decat cel ce mi-l doream eu. Am doar o viata nu? Pe mine asa m-au invatat la religie... doar una. in care trebuie sa lupt, mult. Poate prea mult, caci lupta asta se intinde pe toata durata ei. Iar la sfarsit bucuros ca am invins... cel putin pana in acel moment... ma uit in urma si vad doar starvuri si carcase ale unor oameni. Prieteni, aliati de moment sau inamici, zac toti in sangele propriu. Iar eu, desi biruitor nu sunt acolo unde vroiam. Nu sunt pe acel varf de munte unde vantul sufla usor si racoros, nu sunt in fata usii unei cascioare pe acel varf de munte, casuta linistita in care sa ma astepte o familie fericita, mereu cu zambetul pe buze si rasul in suflet... Nu! Sunt pe un fost camp de lupta, incontinuare inconjurat de alti soldati care nu m-au observat pentru o clipa, oferindu-mi posibilitatea ca in acea clipa sa ma uit in jur, si sa ma vad stand cu picioarele intr-o balta de sange al nu stiu cui, slabit, epuizat, cu sabia in mana, murdar de sange si cazand in genunchi in timp ce ma invartesc amenintator, cu un gemet mut. Mut dar care le atrage atentia, suficient. Si toti sar iar pe mine mancandu-se si intre ei si mancand si carcasa ce a mai ramas din mine. Dar dabea in acel moment voi fi poate langa familia mea pe acel verde varf de munte, singur doar cu vantul racoros ce-mi trece prin pleata, in fata unei casute in care ma asteapta o parte din familia mea fericita. Cealalta parte inca se lupta pe acel camp pe care nici eu nu am vrut sa fiu...

La Multi Ani 2008 !

La multi ani 2008, la cat mai multi ani 2008, atatia ani de 2008 incat sa va plictisiti si sa vreti sa trece-ti in 2009 dar sa nu puteti fiind ca mai aveti ani 2008 neconsumati !

Vise si Magie

Vin sarbatorile... iar in perioada asta a anului toti, sau marea majoritate, se simtim altfel. Ne simtim mai liberi mai friciti. Sau cel putin asa ar trebui.Alti nu, eu de exemplu nu pot. Poate nu intrevad o sansa acum, dar sincer nu cred ca voi fi la fel de fericit ca alte dati de sarbatori pentru ca voi fi departe de persoana iubita. Ma consolez in schimb cu familia. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc. Nu despre mine. Ci despre ce ne face sa ne simtim asa in aceasta perioada. Acum credem, este unul din putinele momente ale anului in care vrem sa credem, si nu in Dumnezeu, de mult nu in Mos Craciun, ci in puterea viselor in magia sarbatorilor. Visam mult acum, la mai bine, la viitor, la fericire. De ce nu facem asta tot timpul? De ce numai in perioada asta ne lasam purtati de vise ca si cum am fi niste tanci ce zboara cu aripile magiei prin lumea viselor? Sa fie oare magia prezenta intre noi numai acum? Nu cred. Poate doar acum ne deschidem in fata ei cautando si primindo in inimile noastre. Ne-am modernizat si am uitat de ea. Acum avem nevoie de dovezi palpabile, stintifice, pentru a crede. Pentru a putea zbura trebuie sa inventam avioane sau trucuri ieftine de magician ambulant, iluzionist. Da cred ca mai degraba toata civilizatia asta ne-a facut sa ne dorim iluzii in loc de vise. Iluzii... ce cuvant urat... si cand te gandesti ca acum traim cu ele. Cu iluzia ca ne e mai bine asa. Chiar cu iluzia ca avem raspunsuri... raspunsuri la ce? Ce intrebari ne punem zi de zi ca sa avem nevoie de iluzii: "ce am sa fac maine?". Da! Avem in totdeauna iluzia ca stim raspunsul, de aceea ne facem planuri pentru a doua zi si uitam sa visam in noapte. Va spun: -Visati! si lumea va fi mai buna. Nu mai omorati visele din voi, visele dau vointa iar din vointa se ajunge la fapta. Iluziile sunt doar vise moarte ne implinite, iar ele sunt o boala ce ne afecteaza mintea si inima. Visati orice, oricand si lasati magia din voi sa va cuprinda in orice imprejurare. Nu lasati boala asta sa va cuprinda, nu cautati magia in lumi virtuale, ea e aici in noi. Daca aveti nevoie de dovezi stiintifice va spun ca se afla in acea parte a creierului pe care nu o folosim... si nu e pacat? Visati vise placute, in noapte sau in doi.

Viata inseamna... ce?

Astazi m-am lovit iar de o mentalitate ce nu am inteleso nici o data iar acum cativa ani, intalnita la unii din colegii si prietenii mei am crezut ca este doar teribilismul varstei. Sincer nu inteleg cum ei pot spune ca viata lor este faina daca au alchool si tigari iar unii vroiau si altele de fumat... Nu inteleg... Credeam ca fericirea in viata vine pe alte cai iar nu prin betii sau chefuri extreme. Cum sa imi fie viata frumoasa cand eu imi distrug organismul intr-o noapte de excese repetata la infinit zi de zi. Cat sa fie de important sa fii beat? Merita ca pentru cativa ani in care sa zicem ca organismul ar suporta asemenea excese sa imi fut restul vietii? Merita ca mai incolo sa zac prin spitale si sa devin o povara pentru prieteni si familie? Cum sa fie viata mea frumoasa cand in loc sa ofer persoanei ce o iubesc tot ce pot mai bun eu nu pot decat sa o rog sa nu uite sa dea spaga la doctori sa ma mai tina la aparate. Personal consider ca fericirea in viata iti este adusa de o familie fericita. Nici macar de bani. Pe aia ii faci...
Nu stiu nu mai inteleg nimic. Ca sa citez ce spuneau ei:"Daca tot am o viata (doar una), tre sa o traiesc din plin." iar traitul din plin la ei se rezuma la betii. Alchool pana nu mai incapea in ei. Urat, nu mai stiu ce sa cred. Ma uit la ei si observ cum scurta lor viata se scurteaza pe zi ce trece si se rezuma tot mai mult la betii. Betie dupa betie, chef dupa chef. Iar ei sunt din ce in ce mai slabi si mai palizi, mai obositi. Sa conteze mai mult clipa/noaptea de betie decat perioada/intreaga viata alaturi de cei dragi.... ?

Prin mocirla si noroaie...

Taman cum numai normal nu este pentru anotimpul acesta, ploua. Ploua mult iar strazile sunt pline de frunze putrezite si de noroi. Iar noi, bietii pietoni suferim.
Ca orice fiinta sociala simtim nevoia incredibila de a socializa si in realitate cu oameni adevarati, nu numai virtuali, compusi din avataruri si id-uri sau nic name-uri. Socializarea asta e mult mai grea... in primul rand trebiue sa iesi din casa. Adica sa scapi din cusca ce te proteja de ce era rau in jurul tau. Pe urma, trebuie neaparat sa cobori cateva trepte, fie ca stai la casa sau la bloc, si ultima etapa sa iesi in strada. Sa te imbaiezi in multimea de trecatori asemeni mult iubitului nostru prim tovaras central. In momentul in care am pus primul pas pe trotoar suntem in mocirla. Ne inconjoara si se lipeste de pantofii nostrii fara a isi mai da drumul, ci dimpotriva urca. Urca cu o crunta nesimtire fara ca noi sa mai putem face ceva. Intai pe blug cu cativa stropi timizi la spate apoi din ce in ce mai consistenta iti incercuieste fiecare picior si tot continua sa urce... sau, ne afundam noi? Nu ne dam seama si continuam sa ne deplasam prin ea ganditori si fara a baga de seama innaintarea ei, asta pana cand cu prima ocazie un alt cetatean mai dotat umpic iti atrage atentia ca esti prea pe marginea trotoarului, trimitandu-ti un val cat poate el de mare de mocirla, cat mai sus pe tine, ajutando sa isi vada linistita mai departe de urcarea ei. Atunci tu trezit la realitate, si tocmai cufundat la maxim in mocirla noastra, cea mai nou de toate zilele, te lasi cuprins de ea si purtat de valul trezirii incepi sa-ti exprimi cu aplomb sentimentele personale legate de defunctele lui rude si sa-i transmiti cele mai calduroase urari ce le mai ai prin pantaloni.
Abea atunci iti dai seama cat ai reusit sa te cufunzi in mocirla. Doar atunci iti dai seama ca este prezenta oriunde in jurul tau si in orice moment. Atunci iti dai seama ca te-ai obisnuit atat de mult cu ea incat nu ai mai putea fara. Cum sa nu multumesti domnului cu valul, care si el cuprins de aceeasi mocirla si chiar posedand din abundenta iti imparte si tie. Ai ajuns in punctul in care vezi ca in mocirla e bine. Te opresti; iar cum si noroiul are aceleasi proprietati ca orice alta substanta vascoasa te afunzi. Esti in mocirla pana peste cap si iti place. Ciudat, se pare ca fiintele cu care mai devreme iti doreai cu ardoare sa socializei nu se dovedesc a fi la fel de oameni cum pareau in avatarele lor pasnice de pe net. Sunt in noroi si le place, le place pentru ca atat de mult seamana cu bravul sacrificat de Craciun incat ca niste bune rude maii fac din cand in can prieteneste cate un mic schimb de organe. Si atunci... cu un ficat si doi rinichi porcini in noi... cum sa nu ne placa mocirla ce ne ingroase atat de frumos tenul...

Asa se schimba unii... sau “Sa poti muri singur de ras…”

Inceput atunci cand nici insasi inceputul nu-si putea da seama ca exista, s-a stins ca si cum nu ar fi fost. Insa-si luarea-i fiinta l-a ucis cu nemiloasa cruzime. Nu a putut rezista, n-avea puterea sa reziste. Odata iesit din cochilia lui, ce-i tinea loc pana si de atmosfera, a fost sufocat de cei din jur, cu sau fara voia lor. Fiecare miscare a lor il durea si cu fiecare gest al lor murea incet, incet, tipand mut prin semne facute in aer cu mainile-i amputate. A ales sa fuga innapoi dar nici innapoiul nu-l mai primea. Innapoiul lui a disparut, un nor facut din visele copilariei. De indata ce prima privire spre el a strapuns durerea ce-l inconjura pe bietul omulet, innapoiul s-a evaporat, lasandu-l al nimanui insusi nimeniului. Astfel, singur, inceaca sa sublimeze si el cat mai repede, dar nu stia ca asta nu se va intampla decat o data cu moartea. Iar ea va veni mult, mult prea tarziu.

Sa bloguim, sa bloguim... opinii si pareri

Azi dezbatand cu prieteni, despre prima mea postare pe blog observ ca, am uitat scopul principal al blogurilor: sa scriem sa vada lumea cat de frumos o putem face, sau cat de neinteles.Cel putin asta era una din pareri. A mea era, ca pur si simplu blogul iti ofera posibilitatea de a expune public unele ganduri ce tu le consideri a fi unice si demne de o aparitie publica. Altcineva, persoana ce "combate bine" considera ca, trebuie sa-ti tragi si oarece foloase intelectuale de pe urma blogurilor. Nu inteleg... ce as putea sa folosesc? Ce sa-mi insusesc... informatie gasesc oricand despre orice pe maretul internet. Eu, tot ce vreau sa atrag nu este nimic altceva decat opinii. Pareri personale si vise de noapte. Revolte interne si ganduri ce macina somnul.

Este sau nu... macar nevoie?

Acum cateva zile ma aflam la un prieten asteptand ceva; nu conteaza ce. El a adormit si eu am avut libertatea de a alege un film spre vizionare. Am ales din nu stiu ce curiozitate un documentar. Numele lui nu am sa-l fac public pentru ca eu unu nu vreau sa-i fac publicitate. Asa zisul documentar trata doua subiecte care pe cat de vechi sunt se mentin inca in actualitate: Religia/"Existenta lui Dumnezeu" si "9/11" sau inceputurile luptei cu terorismul. Momentan ma preocupa primul subiect: Dumnezeu.

Sincer va spun ma consideram ateu cumva. Aveam o parere a mea despre Dumnezeu, ce e El, cine, cum a aparut, etc. Poate nu erau nimic mai mult decat comvingeri de-o halba de bere in barul artistilor din Timisoara. Am avut cumva legaturi si trairi de ambele parti ale credintei. Am avut si raspunsuri de la el si am primit semne ale existentei lui dar am trait si ani de indelungata negare "stiintifica" a Lui. De curand ma hotarasem sa nu ma mai zbat neuronal pe subiectul asta si sa-mi stabilesc o relatie de acceptare si ignorare reciproca, cand documentarul "Z" ma loveste in plin moalele capului. Cu dovezi clare si cu argumente solide luau in ras credinta a cateva miliarde de oameni. Lucru dureros si lipsit de orice fel de bun simt. Trecand in prima faza peste aceasta grosolanie incepe sa ni-se explice ca defapt crestinismul pleaca de la zodiac ca si multe alte religii innaintea lui si ca seamana extraordinar de mult cu vechea religie egipteana. Lucru foarte logic dupa parerea mea, avand in vedere ca religia este defapt un fel de organizatie cu o organizare si reguli interne proprii si care a fost creeata de oameni. Oameni care la inceput erau evrei si care foarte multi ani au fost sclavii egiptenilor. WOWwwwww!!! Ce poate fi asa de anormal ca un sclav sa preia tipul de organizare al stapanului atunci cand scapa singur pe pustii. Mie unu imi pare foarte logic ca pe vremea aia fiecare sa aiba nevoie de ceva in care sa creada si care sa il organizeze social si spiritual: religia...... organizata si ea la randul ei cum altfel decat cum stiau ei mai bine, ca a egipteanului, ca doar na, daca sefu face asa si e bine, facem si noi. OK. Recunosc ca m-am hazardat si am vb cam mult necunoscand adevarurile istorice, si poate ca defapt egiptenii cuceritori au copiat organizarea religioasa a evreilor pentru simplul motiv ca era mai buna. Sincer la faza asta nu ma intereseaza cine pe cine a copiat ci numai simplul fapt ca: s-au copiat. Dar de aici si pana la a arunca cu noroi in miliarde de oameni si a sustine sus si tare ca: Dumnezeu nu exista e cale lunga... Pe mine unu acel documentar m-a facut sa gandesc si sa regandesc iar pe tema Religie/Dumnezeu. Iar spre surprinderea maea am descoperit ca neluand probele lor fara a le rumega umpic pendelete, documentarul "Z" nu a facut decat sa imi itareasca credinta in Dumnezeu asa cum e El, in maretia Lui si cu toate denumirile si reprezentarile ce le-am atasat sntimentelor si trairilor ce-L materializeaza in fiecare dintre noi.

Sincer stand si cugetand, ce rost are sa caut magia in jocuri cu elfi si orci sa sa astept panicat in camp-ul meu sa ma atace undead-ul cand sunt asaltat zilnic de sute de draci iar soldateii mei zburda in jurul meu ducand o batalie continua in care singurele resurse ce trebuiesc colectate sun cele sufletesti.