Vacanta placuta... :)

Pregatiri, de vacanta sau nu

Unii din voi se pregatesc de vacanta, altii nu se pregatesc deloc. Ma pregatesc si eu sa va urez o "vacanta placuta si la revedere". Doar ma pregatesc. Ma pregatesc sa fac parte din ambele categorii. Ma pregatesc de vacanta, pentru ca plec intr-un loc minunat, din pacate nu e Jamaica, dar e Sucevita. Ma pregatesc insa in acelasi timp si de munca, pentru ca voi merge acolo sa lucrez. Va fi o vara lunga si grea. Dar macar va fi placuta. Sper sa ne

revedem la toamna cu mai multe de spus, intr-o Romanie mai fericita, mai bogata cultural si spiritual. Mai trezita la realitate la "crudul adevar". Cu respact Jah bless!

Old memories are turning back, old times are not...

Aseara am fost pentru poate ultima data pe Calea Bogdanestilor. Drumul pe care 2 ani de zile l-am batut neincetat. Incepand din Balta Verde une imi aveam caminul, trecand pe langa non-stop-ul de la colt, apoi prin parculetul in care nu stiu daca am stat vre-o data, mergand spre Piata 700, acolo unde in INCA am organizat cam acum un an, daca nu mai bine Reggae Night-ul. Acest drum batut de mii de ori, ma duce in orice sens as merge spre amintiri ce le voi lasa in urma. Pe de-o parte Caminul din Balta, caruia ii mai spuneam si Hotel Cismigiu, unde am descoperit adevaratul reggae si unde mi-am facut primii prieteni. Si pe de alta parte 700-le si P-taUnirii, plina de amintiri si ea. Acolo unde Papilion/Papi (barul artistilor) imi aminteste de multi altii. Piata Libertatii nici ea, nu ma lasa sa uit noptile in care ma plimbam cu cate o plescovita sarbeasca in mana alaturi de Aniela. Vremuri vechi de anul 1. Imi aduc pe urma aminte de alte persoane, Otilia, prima mea iubita din Timi, Cristina, Mili, Diana, Anca, Andreea Carasan, Adela, Iolanda. Eh, si baietii... trupa de soc din anul intaii cu Octav, cu Zoli, Stefano, apoi Nichii care nu scapa ocazia sa ma enerveze si Fratii Oprea, Giorgica. Imi mai amintesc de cei din camera de Arte, Florin, Adi, de la ei imi zboara gandul la Arpad. Pe urma vine ceata din anul 2, din camera 307, Andi, Iliuta, Cristi si Dragos de langa camera noastra, Adriana. Ce vremuri... Au trecut, am sa le las cu greu in urma si poate candva, din pacate, am sa le uit. Asa cum am uitat deja ,macar sa le mentionez, numele atator altora...

Suflet in berna...

Nu stiu cum sa incep, dar stiu ce vreau sa spun. Nu stiu de ce imi fac publice gandurile, dar o fac ca si o carte deschisa de un cititor oarecare. Vreau sa trg un semnal de alarma si sa atrag atentia asupra binelui si raului. O samanta rea plantata in campul tau, il va distruge incet incet pe tot. Te vei trezi la un moment dat, inconjurat de rau si atunci nu vei mai avea ce sa faci. Cam in acest fel se mai "trece" o perioada din viata mea. Inca una ce o voi sterge cu buretul, renascand in alt loc ca pasarea Phoenix. Ma intreb cate vieti mi-au mai ramas si de cate ori mai pot tre ce cu buretu' peste mine. Va mai intreb: Ati tinut vre-o data inmana o insecta ce nu vroiati sa o raniti, desi ea saraca speriata va musca? Asa suntem noi oamenii in palma Celui Mare. Muscam, desi nu ne vrea raul. Si cu toate aste el nu ne striveste si nici nu ne arunca in iarba. Ne tine in continuare in palma Lui. Va salut, mai vorbim!

Cu respect va salut...

Va salut asa ca pentru una din ultimele dati in care va mai salut din Timisoara. Imi mut sediul. Intr-o luna. Unde? Pentru cei ce stiu deja, sa ramana stiut. Pentru ceilalti... surpriza. Dar nu despre asta m-am apucat sa scriu eu in noaptea asta. Nu! Ci, despre faptul ca am avut o stare ciudata, inexplicabila si nemai intalnita de mine pana acum.
Vroiam sa evadez din camera de camin. Sa fug de-aici cu 200 Km/H, mancand pamantul. Poate din cauza tensiunilor acumulate in camera, poate din cauza linistei mormantale... Habar nu am. Una peste alta si o pofta extrema de o bere a pus stapanire pe mine. Au fost ceva prieteni ce m-au chemat pe la ei, la "un pet de vorbe". Dar nu m-am dus. Vroiam aier, vroiam libertate. Am inchis compul si am plecat fara sa spun macar un sal, sau un brb, la revedere eventual, celor cu care vorbeam pe mess. Mi-am luat portofelul si telefoanele si am zbughit-o. Nu prea departe ci in fata caminului la sosea, acolo unde uitasem ca se afla o mica terasa de cartier. Imi iau un Stejar, fiei reclama usoara, ca de cand e pilsner si nu prea se mai gaseste strong si nu mai are acelasi gust. Ma asez singurel relax insfarsit la o masa. In jurul meu, numai batranei ce vorbeau, tipic, despre fotbal si pescuit. Cea mai tare faza e ca unu din ei se chinuia sa puna o cana din aceea ce incalzeste apa, in suportul ei. Problema lui era ca tinea suportul invers si numai de intrat nu intra. Oricat de tare batea el cu pumnul. Cerea omul ajutor la simaptriotii de masa, dar ei stiau doar constructii si spuneau ca nu se pricep la asa ceva. Asta a fost partea hazlie, nimic mai mult, nimic mai profund. Pana la urma i-am aratat cum sa faca cu cana si mi-a promis o bere data viitoare cand ne intalnim.
Intors la camin, ma intrbam de unde aceasta pofta de a iesi? Din cauza ca plec din Timisora? Din cauza tensiunilor din camer? sau poate a celor patru pereti in care stau aproape vesnic inchis? Sa fie oare faptul ca m-am invatat sa ies mereu macar la o plimbare de cinci minute, si azi vroiam mai mult... Nu stiu. Important este ca am trait aceasta stare si am dus-o la indeplinire. Va salut cu respect, timisoreni, prieteni sau nu.

Pentru ca nimeni nu o spune mai bine ca el.

Il las pe omu' asta sa zica el, pentru ca o face cel mai bine, ce si cum sta treaba cu reggae-le.

Pe Baricade Mereu,.. cu Ea

Intr-o noapte tarzie de scris la licenta, intr-o scurta pauza de-o pipa si-un conquitz, descoper pe neasteptate ca sant ultimul care mai sta in picioare. Nu e vorba de ora aici, si colegul meu de camera trudea cu greu in fata altui monitor. E vorba de blog... intre prietenii mei cu atitudine revolutionara, nimic nou pe fronturile lor. Doar unu. Ciufulici, e trista rau. Si mi-se rupe sufletul cand stiu ce draga imi este si ii sunt departe. O vorba buna, o iesire la un "cico", macar i-ar mai fi luat poate gandul de la ale ei probleme.Ca nu le pot eu rezolva. Hmmm... eu care nu mai am 5 minute sa vorbesc pe nemuritorul messenger cu prietena mea, am pretentii sa mai ajut si pe altu. Ciudat... dar pe dreptelea... pentru ca vad ca al meu Ciufulici sufera acolo unde eu o duc cel mai bine. Acolo unde orice-as face, increderea mea ramane neclintita si inima sigura... sigura de-a mea. Si-i multumesc lui ea.