joi, octombrie 11, 2012

Iașul Vs. Iașiul

Învingător prin knockout din prima secundă este Iașiul, de când sunt aici, în Iași, nu mi-am pus problema corectitudini în exprimare și în scriere a substantivului propriu Iași, dar de o vreme mi-au atras atenția panourile clubului Rotary, care, „pe cât sunt ei de masoni deștepți, pe atât de rușinos au dat-o în bară!”, după cum semnala o profă de chimie de la mine de la facultate. Mai rău pentru ieșieni este faptul că aceste panouri sunt montate în punctele cele mai importante ale Iașiului case memoriale ale unor oameni de cultură și chiar în fața Universități Alexandru Ioan Cuza, care are printre cadrele didactice probabil și niscaiva profi specialiști într-ale limbei române, care din câte știm, nu s-au prea manifestat public contra acestei grave greșale.
P.S.: Dacă nu mă credeți faceți măcar o mini analogie cu un pic mai celebrul București/ Bucureștiul sau Bucureștul? Ce credeți?
Vă transmit, salulările Ploieștului! :D