Sunt, trist, să zic, nu mă n'treba de ce! Poate că d'aia, poate că d'ailaltă... Cine poate ști dacă nici eu... Cine? Îmi văd a mâinilor riduri, și simt în ele numai ale bătrâneți râuri, nici când în ele mai mult vii-uri decât al lor multi... [n-am rimă pentru ce vreau să exprim. Am nevoie de-un cuvânt să zică tot ce am de zis, să spună ce nu pot să zic, să bată tot ce-i de bătiut, și să fac rating] Și-mi amintesc subit, ce sunt și cine sunt, și îmi mai spun o dată crunt, cum trbe' să rezist, să fiu ce-am fost și mult mai mult, ce n-am fost nici măcar în gând, un tată-un soț, un bun [om]! Și n-ai să crezi că îți duc dorul, după nici măcar o halbă-n plus, ce de-ai fi fostu' lângă mine nici să fi beuto eu n-aș fi putut, chiar de m-ai fi lesat.
