Dimineață târziu. Nes, trezire, tot tacâmu... Gânduri. Mă gândesc ca nu mai pot, ca poate nu am ajuns acolo unde speram acum câțiva ani. Nu mă plâng, sincer, îmi este bine momentan. Chiar aici în țara asta care nu îmi mai place așa de mult și din care aș zbura în minutul doi. Văd oamenii, și creșterea lor, așa cum cred eu că ar trebuii să fie. Îi asemui cu niște animăluțe mici, ce sar de pe o cracă pe alta a mai multor pomi, îndreptânduse spre vârfuri. Pomii pentru mine sunt angajatorii, oamenii care pentru nevoia lor, întind o cracă de ajutor altora. Și omuleții aștia tot sar, ba pe una mai groasă și mai sigură, ba pe una mai sus. Asta până cand se hotarăsc să sară jos pe sol. Iar în căderea lor se transformă în semințele ce vor deveni un alt pom în marea junglă. Așa văd eu lucrurile. Poate așa ar trebui să fie. Dar nu sunt. Jungla e junglă. Sunt omuleți care fac pipi pe diverse ramuri în speranța ca mirosul îi va respinge pe ceilalți. Sunt omuleți care în momentul în care vrei să te apuci de un ram, îți dau în cap. Sunt și pomi care seamăna foarte bune cu plantele carnivore, o dată ajuns pe una din ramurile lui nu mai pleci de-acolo. Nu mai poți. Credeți-mă, sunt. Sunt multe lucruri de spus pe tema asta. Subiectul e infinit și probabil fiecare dintre noi la o halba nostalgică le spunem celor ce ne ascultă în speranța că poate, măcar ei, vor învața din poveștile noastre și vor reuși să se ferească de necazuri. Uităm poate că și ei au poveștile lor, de cela mai multe ori foarte asemănătoare cu ale noastre. Și uite așa te poți trezi într-o dimineață târzie, ca nu ești cel ce vroiai să fii. Că ai vrea înapoi visele tale și nu găsești puterea de a le urma. Că vrei să te schimbi, să fugi de bolovanul, greutatea care ți-ai devenit, și care nu e crucea ta. Nu, crucea ți-o duce alt Cineva decât tu. Noroc bun copii ce vă începeți viața, curaj vă doresc celor ce vreți să săriți, și noroc bun. Putere vă doresc celor ce vreți să va schimbați. Și mai presus de toate, Multă minte pomilor. Salut!
