Multe persoane se vaita ca sunt singure si ca sunt triste din cauza asta. Nu vad motivul. Eu le-as spune sa se bucure, sa inteleaga singuratatea, asa cum am facut si eu la vremea mea si sa nu fuga de ea, pentru ca ea, singuratatea, sunt ei. Atunci cand spui ca esti singur, esti tu cu tine. De ce fugim? De cine fugim? Sa fugim cumva de noi? Oare faptul ca "suntem" doi, ne scapa de a fi unul? Eu consider ca in momentul in care poti sa fii doi, apare si persoana ce te completeaza. Prin acceptarea singuratatii, cand reusesti sa iti cunosti "lipsurile", atunci vei reusi mult mai usor sa iti gasesti mai "corect" persoana ce ar trebui sa te completeze, pentru ca stii ce iti lipseste, si stii ce are ea de daruit. Asa am patit de fiecare data cand am ramas singur. Am priceput greu ce e cu singuratatea si cu ce "se mananca". Sau mai bine zis ce tre' sa fac cu ea. Dar am inteles, esti liber. Esti in sfarsit tu cu tine fara sa raspuzi in fata altcuiva de actiunile tale, fara sa conteze ca ai baut o berula in plus cu baietii sau ca ai trecut pe acasa doar o ora intr-o saptamana. Esti tu, zburand printre intamplarile zilnice, esti tu mai usor, scapat din "claustrofobia" a doi intr-unu. Bucurati-va de voi, inainte de a va bucura de celalalt. Cunosteti-va pe voi, pentru a il putea cunoaste mai bine pe cel de langa voi. Singuratatea va da ocazia asta. Voi cei singuri, profitati, si fiti fericiti, zambiti si zburdati sub soare. Voi ceilalti, nu uitati sa va intoarce-ti cu o floare, macar, daca ati scapat la o bere in plus cu baietii. Iara voi toti, fete si baieti "impreuna" macar un sms cu un simplu:"te iubesc!" transmis din cand in cand, sa stiti ca face mult. Aveti grija de voi, de ai vostrii si zburdati intr-unu sau doi, va spun zburdati ca soarele e cald. Ciaules, si-om mai scrie...
