Pentru ca ea e aleasa....

Pentru ca ea e aleasa si azi e dragobetele, ii spun un mare si sincer:
"TE IUBESC !"



Acest clip nu a fost creat special pentru publicare, postarea lui aici a fost facuta cu ocazia zilei de dragobete.

Fenomene si minuni, razboaie proprii...

Ajungi cate o data sa te indragostesti...De cele mai multe ori de o persoana, alte ori de ceva anume. De obicei, de ceva la care nu credeai ca vei ajunge vre-odata, sau care nici nu constientizai, pana atunci, ca ar exista. Cum spune un prieten mai vechi, "patesti". Eu am suferit ambele dragosti... Mai intai persoana, dupa care a venit restaurarea.... Nu as fi crezut, nu m-as fi gandit in viata vietisoarelor mele ca eu, unu ce nu ma mai vedeam nimic altceva decat designer, sa ajung sa vreau restaurare pana in varful firului de par. Stau cate-o data, cand reusesc sa ma mai deslipesc de mine, si ma gandesc: ce? si/sau de ce?, de ce imi place restaurarea? Sa fie din cauza persoanei? N-as crede, au mai fost si alte persoane innainte... nu la fel de mult iubite ce-i drept, dar nici una nu m-a atras atat de mult pe domeniul ei. Nici macar arhitectura, impreuna cu care visam cand eram mai micut. Nope, nimic, nada. Si atunci vazand acestea, restaurarea se expune golasa in fata mea, ca un venus senzual intr-o lumina palida, ce abea izbuteste sa o lumineze prin propriai lumina, in intunericul cu care a reusit sa eclipseze totul in jurul ei. O vad, o percep asa simpla cum e ea. Cu migala si devotamentul si grija absoluta si poate de multe ori exagerata ce ti-o cere. Cu frumusetea oferita, mie unu pana acum, de verile petrecute in manastiri, acolo unde timpul nu curge decat pentru tine, batandu-te totusi dintr-o data pe umar, la sfarsit de toamna ca tre' sa te intorci la facultate. In momentul ala... se crapa cerul. Si cum faceau si ai nostrii strabuni dacii, ma tem. Ei trageau cu sageti spre cer, mie unu nu imi ramane decat sa scuip speriat in san si sa soptesc printre dinti un: "Doamne-ajuta" in care eu unul nuprea mai cred, si sa ma intorc la acelasi razboi crunt din inima "democratiei romane" Timisoara.

Ma pierd...

In cele mai multe din zilele mele, cele numarate, sau nu, ajung sa ma pierd prin lumile virtuale ore intregi, uitand de mine, amintindu-mi dabea pe seara si de nevoile mele fizice, precum foamea. Abea atunci ajung sa parasesc camera de camin si asta numai pana jos, la magazin.Unde in afar de o paine si un instant imi mai iau cate-o data si un stejarut. Nu-i mare pauza caci imediat ajuns sus, imi reintru in atributia de manuitor de tastatura si mouse.Nu mai am nimic altceva, nu mai fac nimic altceva. Sunt doar eu si Q-Bo(compul) al meu.Doar noi doi in intunericul deplin din camera, in care doar el imi lumineaza viata. El imi e cel mai apropiat, el si doar el ma apropie mai nou de iubita de prieteni de lume. El e singurul care ma stie cu adevarat, el si numai el. Intr-o seara chiar am iesit cu el la o bere. Poate nu credeti dar e adevarat. A fost fain. Nu am stat mult... berea s-a dus repede.Am ciocnit una si am trecut la ale noastre.Eu ii ziceam ce vreau, el punea pe ecran sa vad si eu... colaboram foarte bine si imi place ca gandim ca unu.Normal, doar eu gandesc aici, sau mai bine zis sper ca macar eu mai gandesc aici. No, nu vreau sa va mai tin asa ca dupa un larevedere ies d-aici cu un ESC.

Mancatorii de vieti/Viata de dincolo

Sa va trag un Sal, ca asa se zice pe mess, dupa care trec repede la subiect : Cum iti merge frate?Raspunsul pe care il astepti in mod normal, ar fi :"Bine" ,sau : uite fac nus'ce... , nicidecum sa sune cam asa: "Am upgradat skillurile si levelul la 20", sau mai nou : (chiar si eu am zis-o), am reusit sa ridc zidul pe level 20 si vreau sa imi ridic si cladirea principala". La faza asta mi-a sclipit monitorul de mi-a crapat mintea si brusc, lumina patrunde pana in cele mai tenebroase locase ale micutului meu microcip de 250 rami pe care cu mandrie il numesc rasnita. Pai cum frate, asta fac eu? Doar asta? Caut cu disperare un alt raspuns : …….si, nimic !.... macar am iesit sa beau?!... Nu, nimic ! De citit?... Nu !... ba, da, dar asta pe tren cand ma intorceam in Timisoara... Hai mai, chiar nu mai facusi nimic? Ba da! In sfarsit gasesc maretul raspuns : am reusit sa inchei cateva aliante si sa aduc inca 3 membri noi in trib. Nu-i bine! Si asta e tot din joc !... Si stau si cuget, si imi recapitulez ultimele zile din viata. Nu gasesc decat dusuri, mancat in fata compului, mers la facultate si jocul... nimic altceva, de parca toata viata mea s-a mutat dincolo. UAUUUUUuuuuuu, am o viata dincolo. !!!!!!... dincolo de sticla rece si neprimitoare suntem in sfarsit mari! Suntem aceia care conduc regate si carmuim peste popoare din cele mai diverse. Frustratii vietii reale se ascund in spatele unor pseudonime si titulaturi pompoase, atacand tot ce le iese in cale si distrugand tot in jur. Stau si ma intreb ce se alege de noi... uitam ca existam in realitate in fata sticlei si trecem concentrati prin ea privind ale noastre MAI FAINE reprezentari grafice, MAI MARETE si MAI DEMNE, oare ?, decat noi pentru visele altora? Dar cu visele noaste? Cu noi ce se intampla? Preferam sa traim intr-o lume virtuala, sa ne cumparam masini vitruale, fara a le putea conduce, sa avem vile virtuale care sa nu ne apere nici de vant, daramite de ploaie sau frigul real. De ce nu putem lupta la fel de bine si in viata reala pentru aceleasi idealuri? Sa fie oare faptul ca o poti lua mereu de la capat fara sa fii afectat de un sfarsit real de orice fel ?! Aici avem reincarnarea !... Nu vreti sa o testati?
Viata reala e cel mai la indemana joc,... e cel mai frumos,... nu tre' sa stai sa dai refresh-uri sau sa te loghezi,... nu iti tre cine stie ce nava spatiala, ci doar o rasnita ca a mea de 250... Treziti-va gameri, pana nu ramaneti conectati definitiv,... pana nu va treziti fara prieteni sau rude, familie !!! Jocurile ne fura! Viata noastra e furata de un spatiu realizat grafic in 2D sau 3D in 17, 19 sau 21 de inci lcd sau realflat.Va salut iar cu respect si am plecat la joc!!!..